Acum nu, la Mondiale da!** Sandra Izbașa continuă sportul de performanță: „Am hotărât să mai încerc și anul acesta”

Redactor:
Andru Nenciu
Acum nu, la Mondiale da!** Sandra Izbașa continuă sportul de performanță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dubla campioană olimpică se antrenează cinci ore pe zi

Short Story nu e. Poate Neverending Story. Sau Love Story. Pentru că între ea și gimnastică e o chimie perfectă. Din care au de câștigat ambele părți. Și milioane de fani. În 2013, Sandra Izbașa a pontat pași mici, medii și mari pe covorul de la sol. S-a autotestat, a fost testată și a hotărât că povestea trebuie să continue. A început anul în forță, luându-și examenul de licență la facultatea de kinetoterapie, și a fost foarte aproape chiar să participe la Europeanul care va debuta la Moscova pe 17 aprilie.

Sandra, la finele lui 2012 încă nu știai dacă vei mai practica gimnastica doar de plăcere sau pentru o competiție. Cum te simți și ce simți acum?
Eu mă simt bine și mă antrenez. Știam că voi avea capacitatea de a mă întoarce în sală, deși în luna decembrie eram indecisă. Eram cam 50-50 %, dar am hotărât să mai încerc și anul acesta. Mi-am spus să nu-mi pun ținte și nu mi-am fixat vreo competiție anume la care aș vrea să particip. Mi-am dorit doar să văd dacă aș mai face față cerințelor și dacă m-aș mai acomoda cu noul cod de punctaj. Așa s-a produs come-back-ul. Firesc.

Cât de grea a fost revenirea în sală și cum a fost percepută de antrenorii Bellu și Bitang?
Ei au crezut în mine încă de când am  revenit, m-au sprijinit foarte mult  și mi-au acordat tot suportul lor. Dar a fost un pic mai dificil, pentru că a trebuit să părăsesc antrenamentele pentru două săptămâni, atunci când am dat licența. Dar am reușit o performanță ca o medalie. Am luat licența la Facultatea de Kinetoterapie din cadrul U.N.E.F.S. București și asta m-a bucurat enorm. Aș vrea să le mulțumesc domnului rector Cojocaru, doamnei decan Mariana Cordun, domnului profesor de anatomie care m-a îndrumat, Alexandru Buzescu și celorlalte cadre universitare care m-au ajutat. Le port aceeași recunoștință.

Ce e nou în cariera ta acum și cum te-ai readaptat cu viața la Izvorani?
La Izvorani e singura sală în care chiar mă pot antrena cum trebuie și m-am acomodat foarte bine. Am mai multă libertate acum și eu decid dacă rămân sau nu acolo, totul e să fiu odihnită. Fac 5 ore de antrenamente zilnic, două ore și jumătate și două ore și jumătate, iar duminica o am liberă. În rest, ajung seara acasă și nu prea mai am timp de nimic. Fac un duș, mă mai uit puțin la televizor și adorm.

Inițial ai fost pusă pe lista pentru Moscova. De ce nu mai mergi?
Două săptămâni departe de sală înseamnă mult și mi-a rămas astfel doar o lună de pregătire pentru Campionatul European de la Moscova. Excluzând și duminicile, o lună de antrenamente ar fi însemnat  foarte puțin pentru o competiție de un asemenea nivel și n-aș fi fost 100%.  M-au pus pe listă pentru că e mai ușor să tai pe cineva, decât să mă adauge ulterior.

Ce aparate ai fi făcut?
M-aș fi dus pe sol, pentru că mi-am revenit cel mai repede aici și aș fi păstrat și aceeași melodie ca la Jocurile Olimpice de la Londra (n.r. Shine on You Crazy Diamond – Pink Floyd) pentru că și muzica atrage publicul. Nu știu dacă la sărituri aș fi reușit să concurez la fel ca la Olimpiadă și aș fi rămas astfel doar pe sol.

Mai ai dureri?
Dureri vor fi tot timpul, astea fac parte din viața de gimnast, dar important e că nu am mai resimțit dureri majore. Acum pot să afirm că am pauză de la dureri și pentru asta îi mulțumesc lui Dumnezeu, dar sunt conștientă că din cauza solicitării corpului, a ligamentelor, durerile pot reveni oricând.

Dacă nu mergi la Europene, următoarea țintă par a fi Mondialele…
Presiune va fi întotdeauna, pentru că toată lumea, dar și eu aștept rezultate foarte bune, n-aș fi sinceră cu mine dacă n-aș recunoaște acest aspect. Trebuie să știu foarte bine cum să transform această presiune în emoții constructive. Desigur, Mondialele (n.r. Belgia – 30 septembrie – 6 octombrie) reprezintă o țintă pentru mine. Dacă reușesc să merg, cu atât mai bine. Dacă nu, viața nu se termină cu gimnastica.

O ultimă întrebare. Ai fost în tribune la semifinala tur din Liga Campionilor la handbal dintre Oltchim și Gyor. Ce calități trebuie să aibă un sportiv pentru a surmonta o diferență de două goluri (22-24 în tur)?
Am trăit meciul odată cu ele și am simțit cum îmi transpirau mâinile! Eu cred că pe principiul „ai pierdut o luptă, dar nu întregul război” se pot clădi cel mai bine speranțele fetelor și punctul de plecare spre o binemeritată revanșă. Îmi doresc ca handbalistele de la Oltchim să le arate joi unguroaicelor ce valoare au.

Lucrarea de diplomă a fost intitulată „Importanța tratamentului kinetic fizical al rupturii de tendon achilian”, exact accidentarea care a scos-o din circuit în 2009

Îmi doresc ca fetele să ajungă sănătoase la Moscova și să le prezinte arbitrelor tot ce au pegătit
Sandra IZBAȘA

La CE, Bellu și Bitang le vor avea în lot pe Diana Bulimar și pe Larisa Iordache

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Aproape de un ACORD! Italienii scriu că transferul lui Ianis Hagi se face
Aproape de un ACORD! Italienii scriu că transferul lui Ianis Hagi se face
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia…
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING | Mutu revine în Liga 1.
BREAKING | Mutu revine în Liga 1. "Briliantul" şi-a dat acordul şi preia un club de mare tradiţie din fotbalul…
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că mai este cea din trecut
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Cine este tânărul de 23 de ani găsit mort pe strada din Vaslui. Vladimir a fost văzut ultima dată la o petrecere în club
Cine este tânărul de 23 de ani găsit mort pe strada din Vaslui. Vladimir a fost văzut ultima dată la…
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Dragostea vieții mele! Iubita lui Radu Drăgușin, copleșită de emoții în ziua în care a împlinit 23 de ani! Surpriza de care a avut parte
Dragostea vieții mele! Iubita lui Radu Drăgușin, copleșită de emoții în ziua în care a împlinit 23 de ani! Surpriza…
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat: Problema este că a apărut...
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat: Problema este că a apărut...
Momentul înfiorător când avionul prăbușit în Coreea de Sud ia foc! Ți se face pielea de găină: 127 de oameni nevinovați și-au pierdut viața
Momentul înfiorător când avionul prăbușit în Coreea de Sud ia foc! Ți se face pielea de găină: 127 de oameni…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ministrul de Externe al Germaniei avertizează despre “flota fantomă” a Rusiei şi necesitatea sancţiunilor
Ministrul de Externe al Germaniei avertizează despre “flota fantomă” a Rusiei şi necesitatea sancţiunilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Jador și Oana Ciocan s-au căsătorit în secret. Ce rochie de vis a purtat mireasa și pe cine au ales să le fie nași
Jador și Oana Ciocan s-au căsătorit în secret. Ce rochie de vis a purtat mireasa și pe cine au ales…
×